„Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?Acum dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El.Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?” 1 Corinteni 12:17-19
Deși o predică bună sau studiul personal al Bibliei ne face să creștem din punct de vedere spiritual, cele mai multe nu trecem dincolo de un anumit punct dacă nu le slujim altora. Toată lumea se poate implica în misiune și nu există nicio sarcină care să nu fie importantă. Trupul lui Hristos cuprinde multe componente care sunt utile una alteia.
Îți folosești pasiunile și darurile pe parcursul săptămânii, acasă și la serviciu, așa că de ce să nu le folosești în biserică? Să presupunem că majoritatea membrilor ar dori să slujească, dar pot fi reținuți de lipsa de claritate a posturilor disponibile.
Crearea unei echipe de comunicare este o modalitate foarte bună de a împărți responsabilitățile; sunt șanse mari să existe voluntari dispuși să își ofere timpul și talentele pentru a sluji.
Acum, că ți-ai clarificat descrierea postului și ai dat o direcție activității tale cu un plan de comunicare, ai o idee mai clară cu privire la lucrurile la care trebuie să te gândești. Fă o listă cu tot ceea ce trebuie făcut și adaugă două coloane: „sarcini pe care le pot îndeplini eu” și „responsabilități pe care li le pot încredința altora”. În acest aspect ar trebui să fii pregătit să investești timp. Pentru orice responsabilități pe care le încredințezi altora, trebuie să fii concret.
Ce anume dorești să facă un viitor membru al echipei? Ce aptitudini trebuie să aibă? Care sunt sarcinile săptămânale de care va fi responsabil? Cum poți recruta bine dacă nu știi clar cu cine vrei să lucrezi?
Dacă te forțezi să scrii descrierea postului vei fi mai direct.
O descriere clară a postului va asigura, de asemenea, faptul că noul membru al echipei știe ce trebuie să facă pentru a avea succes în îndeplinirea noii responsabilități. Ai fi surprins să aflați câți oameni nu reușesc să își facă bine treaba doar pentru că au nevoie de clarificări cu privire la ceea ce presupune postul lor.
Crearea de instrucțiuni pentru toate responsabilitățile va necesita mai mult timp decât dacă le-ai fi îndeplinit tu. Dar, pe termen lung, vei economisi sute de ore, deoarece vei avea o întreagă echipă care te va ajuta să faci ceea ce trebuie făcut.
Membrii echipei trebuie să aibă abilitățile și dorința de a-și îndeplini rolurile și de a lucra în echipă. De asemenea, trebuie să încurajeze în permanență echipa, astfel încât toată lumea să crească din punct de vedere spiritual și personal.
POZIȚIA: RESPONSABIL DE COMUNICARE
DEPARTAMENT/ LUCRARE: Comunicare
Prezentare pe scurt:
Principala ta responsabilitate este să coordonezi crearea de materiale și strategia de comunicare a bisericii. Domeniul de aplicare include anunțuri, rețele de socializare, producție video, prezența online, materiale tipărite, promovare externă și internă etc. De asemenea, coordonezi planificarea, implementarea și evaluarea demersurilor de comunicare ale bisericii pentru a face legătura între misiunea bisericii și formarea de ucenici ai lui Isus Hristos.
Calități și abilități necesare
Conducere: Capabil să conducă, să planifice, să organizeze și să aibă viziune de ansamblu. Capabil să încurajeze, să instruiască și să motiveze.
Creativitate în modalitățile de comunicare pentru a stârni un interes deosebit din partea comunității.
Relații publice: Iubește oamenii. Demonstrează abilități solide de comunicare scrisă și verbală.
Capabil să gândească strategic pentru a surprinde viziunea inițiatorilor proiectelor atunci când comunică.
Claritate: Le comunică voluntarilor, în mod clar și specific, așteptările și prioritățile.
Viziune
Viziunea noastră este să pregătim membrii pentru a deveni ucenici devotați. Strategia noastră este să căutăm, să slujim și să creștem. O parte din această slujbă constă în a ajuta oamenii să crească în comunitate și într-o relație personală cu Isus prin comunicare.
Organizare: respectă angajamentele, programările și termenele limită.
Responsabilități
Colaborează cu pastorul și cu comitetul bisericii pentru a identifica prioritățile și a determina direcția eforturilor de comunicare pe baza calendarului anual al bisericii, a obiectivelor și inițiativelor.
Coordonează punerea în aplicare a strategiei pentru rețelele de socializare și a prezenței online și ajută la realizarea de conținut pentru mediul online.
Colaborează cu diferite departamente ale bisericii pentru a produce materiale și conținut de comunicare și pentru a susține promovarea evenimentelor și alte nevoi.
Identifică și înregistrează mărturii personale convingătoare în cadrul bisericii și le transmite în mod constant.
Asigură reprezentarea adecvată și respectarea identității Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.
Se asigură că sunt create comunicări de înaltă calitate și de mare impact pentru publicul intern și extern.
Cultivă, conduce și coordonează o echipă de scriitori, fotografi și creatori de conținut voluntari.
Echipa
Pastorul este principalul responsabil de programul de comunicare al bisericii. El colaborează îndeaproape cu echipa sau comitetul de comunicare.
Responsabilul de comunicare coordonează o echipă în diferite domenii ale comunicării (design grafic, video, tehnic etc.) pentru a susține biserica în domeniul comunicării și al mass-media.
Angajament personal
Un creștin devotat, care crește în credință și este devotat unei vieți de rugăciune și de citire a Bibliei.
Se poate identifica îndeaproape cu misiunea, valorile, viziunea, teologia, filosofia și metodologia Bisericii.
Capacitatea de a colabora și a lucra bine în echipă.
POZIȚIA: RESPONSABIL PRODUCȚIE VIDEO
DEPARTAMENT/ LUCRARE: MEDIA
Prezentare pe scurt
Responsabilul de producția video susține biserica în ceea ce privește aspectele tehnice și de producție ale închinării în direct pentru serviciile de Sabat. El este responsabil de coordonarea și administrarea procesului de proiectare creativă, a activităților de la finalul săptămânii, a elementelor de producție și a echipamentelor.
Calități și abilități necesare
Are o relație personală, care se dezvoltă, cu Dumnezeu și pasiune pentru Evanghelie.
Fiabilitate și rapiditate, abilități excelente de organizare și planificare.
Flexibilitate la schimbarea direcției și a priorităților.
Bune abilități de comunicare și de luare a deciziilor.
Dispus să învețe și să preia funcții de conducere. Bune cunoștințe de software.
Indicatori de măsurare
Crearea unei strategii pentru rețelele de socializare care să stimuleze implicarea și să crească numărul de urmăritori. (de la 50 la 100)
Creșterea implicării cu 20% până la sfârșitul anului. Dezvoltarea unui conținut pentru rețelele de socializare care să crească procentul abonaților care se implică.
Includerea a doi voluntari care vor ajuta la colectarea de materiale pentru rețelele de socializare (povești, fotografii, titluri etc.).
Responsabilități
Supraveghează toate sistemele tehnice legate de transmiterea în direct a serviciile de închinare, inclusiv sunetul, proiecția video, iluminatul și camerele de filmat.
Se asigură de configurarea cadrului pentru programele desfășurate în weekend, repetiții și evenimente.
Programează producția și voluntarii pentru programele desfășurate în weekend și alte evenimente.
Este la curent cu noile tendințe, oferind informații despre modul în care biserica poate dezvolta noi strategii de implicare în mediul online.
Ajută la configurarea evenimentelor, inclusiv, dar fără a se limita la: configurarea cadrului și a luminilor, configurarea și reglarea sistemului de sunet și configurarea camerei de filmat.
Facilitează producerea de fișiere media și se asigură că sunt încărcate versurile cântecelor, imaginile și fundalurile în mișcare.
Echipă
Acest post se referă la transmiterea serviciilor de cult în direct și înregistrate, precum și la alte tipuri de conținut, în colaborare cu pastorul și comitetul bisericii și în legătură cu echipa tehnică, inclusiv cu administratorii rețelelor de socializare.
Angajament personal
Este loial viziunii și conducerii bisericii și protejează întotdeauna unitatea ei.
Demonstrează o atitudine asemănătoare celei a lui Hristos în toate interacțiunile cu credincioșii, liderii și voluntarii.
Investește în oameni și îi invită să Îl cunoască pe Isus și să vină la biserică.
POST: ADMINISTRATOR AL REȚELELOR DE SOCIALIZARE
DEPARTAMENT/ LUCRARE: Comunicare
Prezentare pe scurt
Responsabil de gestionarea strategiei online a bisericii. Lucrează pentru a-i implica pe cei care interacționează online cu biserica și ajută la utilizarea tehnologiei online (precum rețele de socializare, site-uri web, transmisiuni în direct, aplicații mobile etc.) pentru a le transmite oamenilor mesajul lui Isus Hristos.
Calități și abilități necesare
Are o relație personală, care se dezvoltă, cu Dumnezeu și pasiune pentru Evanghelie.
Este foarte organizat.
Are abilitatea de a forma relații, este proactiv și receptiv la mesaje.
Are bune abilități de comunicare, atât în scris, cât și oral.
Are o bună înțelegere a rețelelor de socializare, a platformelor de socializare și a strategiilor de implicare a utilizatorilor.
Indicatori de măsurare
Crearea unei strategii pentru rețelele de socializare care să stimuleze implicarea și să crească numărul de urmăritori. (de la 50 la 100)
Creșterea implicării cu 20% până la sfârșitul anului. Dezvoltarea unui conținut pentru rețelele de socializare care să crească procentul abonaților care se implică.
Includerea a doi voluntari, misionari în mediul online, care vor ajuta la colectarea de materiale pentru rețelele de socializare (povești, fotografii, titluri etc.).
Responsabilități
Gestionează conversațiile de pe rețelele de socializare pe toate conturile bisericii, inclusiv interacțiunea, oferirea de sprijin și răspunsuri la întrebări.
Colaborează cu pastorul pentru a crea și a implementa o strategie pentru mediul online care să includă integrarea site-ului web, a aplicații mobile, a rețelelor de socializare și a e-mailului.
Asistă și încurajează credincioșii din mediul online prin intermediul chat-ului live și al rețelelor de socializare.
Este la curent cu noile tendințe, oferind o prezentare generală a modalităților prin care biserica poate dezvolta noi strategii de implicare în mediul online.
Gestionează conturile bisericii pe rețelele de socializare, planifică și colaborează cu echipa video pentru a crea și încărca videoclipuri pe rețelele de socializare.
Menținerea actualizată a site-ului web și a altor aplicații ale bisericii.
Furnizează rapoarte cu privire la trafic și alte date și analize relevante pentru asigura eficiența site-ului web, a rețelelor sociale și a diferitelor strategii pentru mediul online.
Echipă
Acest post se referă la comunicare și rețelele de socializare, în colaborare cu pastorul și comitetul bisericii și în legătură cu echipa tehnică.
Angajament personal
Este loial viziunii și conducerii bisericii și protejează întotdeauna unitatea ei.
Demonstrează o atitudine asemănătoare celei a lui Hristos în toate interacțiunile cu credincioșii, liderii și voluntarii.
Investește în oameni și îi invită să Îl cunoască pe Isus și să vină la biserică.
POST: MODERATOR ONLINE
DEPARTAMENT/ LUCRARE: Comunicare
Prezentare pe scurt:
Responsabil de gestionarea strategiei online a bisericii. Lucrează pentru a-i implica pe cei care interacționează online cu biserica și ajută la utilizarea tehnologia online (precum rețele de socializare, site-uri web, transmisiuni în direct, aplicații mobile etc.) pentru a le transmite oamenilor mesajul lui Isus Hristos.
Calități și abilități necesare
Are o relație personală, care se dezvoltă, cu Dumnezeu și pasiune pentru Evanghelie.
Este foarte organizat.
Are abilitatea de a forma relații, este proactiv și receptiv la mesaje.
Are bune abilități de comunicare, atât în scris, cât și oral.
Are o bună înțelegere a rețelelor de socializare, a platformelor de socializare și a strategiilor de implicare a utilizatorilor.
Indicatori de măsurare
Crearea unei strategii pentru rețelele de socializare care să stimuleze implicarea și să crească numărul de urmăritori. (de la 50 la 100)
Creșterea implicării cu 20% până la sfârșitul anului. Dezvoltarea unui conținut pentru rețelele de socializare care să crească procentul abonaților care se implică.
Includerea a doi voluntari „ambasadori” care vor ajuta la colectarea de materiale pentru rețelele de socializare (povești, fotografii, titluri etc.).
Responsabilități
Gestionează conversațiile de pe rețelele de socializare pe toate conturile bisericii, inclusiv interacțiunea, oferirea de sprijin și răspunsuri la întrebări.
Colaborează cu pastorul pentru a crea și a implementa o strategie pentru mediul online care să includă integrarea site-ului web, a aplicații mobile, a rețelelor de socializare și a e-mailului.
Asistă și încurajează credincioșii din mediul online prin intermediul chat-ului live și al rețelelor de socializare.
Este la curent cu noile tendințe, oferind o prezentare generală a modalităților prin care biserica poate dezvolta noi strategii de implicare în mediul online.
Gestionează conturile bisericii pe rețelele de socializare, planifică și colaborează cu echipa video pentru a crea și încărca videoclipuri pe rețelele de socializare.
Menținerea actualizată a site-ului web și a altor aplicații ale bisericii.
Furnizează rapoarte cu privire la trafic și alte date și analize relevante pentru asigura eficiența site-ului web, a rețelelor sociale și a diferitelor strategii pentru mediul online.
Echipă
Acest post se referă la comunicare și rețelele de socializare, în colaborare cu pastorul și comitetul bisericii și în legătură cu echipa tehnică.
Angajament personal
Este loial viziunii și conducerii bisericii și protejează întotdeauna unitatea ei.
Demonstrează o atitudine asemănătoare celei a lui Hristos în toate interacțiunile cu credincioșii, liderii și voluntarii.
Investește în oameni și îi invită să Îl cunoască pe Isus și să vină la biserică.
Fișă a postului necompletată
POST:
DEPARTAMENT/ LUCRARE:
Prezentare pe scurt
Calități și abilități necesare
Viziune
Indicatori de măsurare
Responsabilități
Echipă
Angajament personal

